vineri, octombrie 17, 2008

RETORICĂ

Mă-ntreabă unii, Poezia ce-i?
Mă-ntreabă de aici şi de departe,
Dacă ai fost să fii alesul ei
Credinţă să îi juri până la moarte!
E poezia Duh adevărat,
Ferice, dar, de cel spre care vine,
Învaţă să te porţi cu ea curat
Şi să-i vorbeşti aşa cum se cuvine.
Ea este mirul scump şi tu eşti vasul,
În lumea asta să miroşi frumos,
De i-a fost dat tăcerii tale glasul
Cuvântului să-i fie de folos!
El să-ţi rămână pururea temei,
Lumina lui nicicând să nu te vândă-
Mă-ntreabă unii, Poezia, ce-i?
Dacă mă-ntreabă ea să le răspundă!

Niciun comentariu: