CĂLINDAR DE CEAPĂ...

31 Decembrie 2008

Hai să facem
Călindar de ceapă,
Să vedem
La Anul
De-or fi ploi,
Câtă bucurie-o
Să ne-ncapă
Şi dacă
Va fi
Secetă-ntre noi...
Hai să facem
Călindar de ceapă
Ca pe vremea
Când erai
Copilă,
Şi-amândoi
Cu ochii sorcoviţi
Să le plângem
Foilor
De milă...
Anul vechi în amintire
Pleacă,
Anul Nou
Soseşte în curând!
Hai să facem
Călindar de ceapă,
Să ne punem
Sărbători
În gând...

NU MAI E TIMP SĂ-MI NUMERI ANII

31 Decembrie 2008

Nu mai e timp să numeri anii
Din vremea noastră ce s-au dus,
Ascultă cum ne mustră Clipa
Ce n-am trăit-o îndeajuns!

Prea mult ne-am dăruit risipei
Din tot ce am primit în dar,
Ne-a mai rămas de-acum, iubito,
Ultima Zi din Calendar!

De suntem tineri ori bătrâni
Acelaşi anotimp ne-mparte-
Se-aud cu sorcova cum vin
Colindătorii de departe…

Şi Ziua asta-n care-ţi scriu
Acest Poem întru lumină,
E la amiază, nu-i târziu
Ca să ne vindece de vină…

Nu mai e Timp să-mi numeri anii
Din vârsta mea care s-au dus,
Ascultă cum ne mustră Clipa
Ce n-am trăit-o îndeajuns…

VÂNZĂTORII...

De la Alba până la Abrud,
Din Albac şi până-n zarea zării,
Peste tot şi astăzi îi aud
Pe aceia ce te-au dat vânzării

Şi de-o fi să te mai scoli odată
Din mormântul Cerului înalt
Te vor trage, mârşavii, pe roată,
Cum l-au tras atunci pe celălalt!

Tu să ştii că noi de-o ducem greu
Munţii noştri nu se mai răscoală-
Ne rugăm la Bunul Dumnezeu
Să ne vindece de-această boală...

Gornicii întârzie spovada,
Peste ei iertarea ta să cadă,
Cadă peste Scorucet zăpada,
Urmele să nu ţi se mai vadă...

Dar, te rog, tu, Horia-Părinte!
Azi pe Dealul Furcilor când treci
Lasă-ne aducerea aminte
De acum şi până-n veci de veci!
...........................................
De la Vidra până la Abrud,
Din Albac şi până-n zarea zării,
Peste tot şi astăzi îi aud
Pe aceia ce te-au dat vânzării...

NU MURDĂRIŢI ZĂPADA...

Nu murdăriţi zăpada,
Atâta doar vă spun,
Zăpada cea mai sfântă
Din Ziua de Crăciun!

Ce-înaltă e Lumina
Şi cât de-aproape zorii
Ce ni aduc în suflet
Vestind colindătorii

Că în aceeaşi iesle
Fecioara din Cuvânt
Va naşte iarăşi Pruncul
Iisus pe-acest pământ!

Să-i înălţăm cu toţii
Colindul de sub Cer,
Nu-i murdăriţi zăpada-
Atâta doar vă cer,

Să ne-amintim o clipă
Copiii care-am fost,
Minţiţi de Moş Gerilă
În cel mai negru post...

Să-i lase loc în Viaţă
Acel care mănâncă-
Nu-i murdăriţi zăpada
În care credem încă...


Deschideţi larg fereastra,
Să intre Steaua-n casă,
În Ziua asta fie
Iisus cu voi la masă!

A TRECUT POSTUL...

A trecut Postul,
Acum
Putem să bem
Toată
Noaptea,
Să nu mai rămână
Nimic
Din ea…
Să mâncăm
Şi să ne veselim,
Că odată
În An
E Crăciunul…
Minunate, creştineşti
Obiceiuri…
Numai Colindele
De ne mai ţin
Treji!
Din hărmălaia aceasta,
Oare cine
Mai aude Pruncul
Gângurind?...
Au trecut patruzeci de zile
De Post,
Nu vi se pare
Ciudat
Numărul lor?...

DUMICĂTURI...DE CRĂCIUN

Moş Crăciun
E
Adevărat...
De peste Mări
Şi Ţări,
El ne aduce daruri:
Jucării,
Bomboane, vin...
Dar uitarăm
De
Darul Divin...

***
Crăciunul
E
Un om oarecare-
Ca mine,
Ca tine,
Ca el-
IISUS,
E
Unicul…

***
Astăzi
E Ziua Lui-
Ziua Naşterii Sale-
Nu
A
Crăciunului...

***
Şi eu
Aşa am învăţat
De copil-
Acum
Sunt
Om
Mare…

***

Sunt fericit
Ca o peşteră în care
Se naşte
P O E M U L...

***
Voi n-auziţi
Cum se ning colinde
Peste
Sufletul meu?...

***

În Ziua aceasta
Lumina
Are culoarea
Ochilor
Săi…

O, CE VESTE MINUNATĂ!

Motto:
Reaprindeţi candela-n căscioare
Lângă busuiocul cel mereu
Degerat la mâini şi la picioare
Se întoarce-acasă Dumnezeu.
....................
Doamne, intră şi-n a mea chilie
Şi-amândoi, răniţi şi îngheţaţi
Să ne încălzim cu bucurie
Unul lângă altul ca doi fraţi".
Grigore Vieru

Colindă Veacul şi colindă Ora,
El trebuia anume să se nască,
IISUS al nostru şi al tuturora,
Cel mai presus de firea pământească.
Din pântec de Marie nenuntită,
În Betleem, sub stelele mirate,
Veni pe lume Pruncul fără seamăn,
Promisul de demult şi de departe.
Aşa precum Arhanghelul Gavriil
A prevestit venirea lui pe lume,
În scutece, în ieslea cea săracă
Sta Împăratul mai presus de nume.
El cel dintâi născut, El, Unic Fiul
Trimis aici să mântuie, să ierte,
Să vindece din suflete pustiul
Pe un pământ cu clipele incerte...
Păstorii-n preajmă înălţau cântare,
Pe Dumnezeu slăvind şi lăundându-L
Pentru minunea cea nemaivăzută,
Umbrit de Duhul Sfânt le era Gândul.
Venit-au magii, LUI să i se-nchine
Pe urma Stelei fără de apus,
Cu daruri- aur, smirnă şi tămâie
La naşterea Copilului IISUS.
Din om în om, din cer în cer ferice
A luminat întâiul gângurit
Al Pruncului din ieslea- nrourată
Sub ochiul Stelei de la Răsărit.
"Trei păstori se întâlniră
Şi aşa se sfătuiră,
Haideţi, fraţilor, să mergem
Floricele să culegem
Şi să facem o cunună
S-o-mpletim cu voie bună
Şi s-o ducem lui Hristos,
Mesia chip luminos,
Lăudaţi şi cântaţi
Şi vă bucuraţi..."
Irod, vicleanul, când a prins de veste
A dat poruncă aspră, nemiloasă,
Ucişi să fie de doi ani în jos
Pruncuţii toţi de parte bărbătească...
Iosif în vis, prin glas de înger sfânt
A înţeles atunci durerea cudă-
"Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama LUI
Şi fugi, căci vrea Irodul să-L ucidă!"
Şi s-a-mplinit până la ţipăt visul,
În plâns şi-n bocet au murit atunci
Crezând că este printre ei Trimisul
Nevinovaţi, cei pisprezece mii de prunci...
El a rămas, minune preacurată,
Ferice, dar de cine-L recunoaşte
Şi de atunci, de două mii de ani
În Ziua de Crăciun IISUS se naşte.

"Iată vin colindători,
Zorile-s dalbe,
Noaptea pe la cântători
Şi ei vin, ei vin mereu,
Zorile-s dalbe
Şi-l aduc pe Dumnezeu,
Dumnezeu adevărat,
Zorile-s dalbe,
Soarele s-a luminat,
Iată vin colindători,
Zorile-s dalbe,
Noaptea pe la cântători..."

Irozi mai sunt şi astăzi printre noi
Ce vor cu dinadinsul să-L ucidă,
Ei poartă-n suflet şi pe buze poartă
Acelaşi gust amar de aguridă.
Ei caută mereu să ne dezbine,
Credinţa să ne-o pună la-ndoială,
Că Timpul nu-i decât acel ce vine,
Când veşnicia însăşi e o boală
De care-au suferit părinţii noştri,
Precum părinţii dinaintea lor-
Tu iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac,
De-acum şi până-n vecii vecilor!
De-aceea să ne bucurăm cu toţii
La Sărbătoarea scrisă-n calendar,
IISUS al nostru şi al tuturora
În Ziua de Crăciun se naşte iar!

"Steaua sus răsare
Ca o taină mare,
Steaua străluceşte
Şi lumii vesteşte,
Că astăzi Curata,
Prea Nevinovata,
Fecioara Maria
Naşte pe MESIA.
Magii cum zăriră
Steaua cum porniră
Mergând după rază
Pe Hristos să-L vază
Şi dacă porniră
Îndată-L găsiră,
La Dânsul intrară
Şi se închinară,
Cu daruri gătite
Lui Hristos menite,
Având fiecare
Bucurie mare
Care bucurie
Şi aici să fie
De la tinereţe
Pân-la bătrâneţe".

Să colindăm această dulce Veste
Şi să ne bucurăm acum cu toţii,
IISUS HRISTOSUL, Domnul nostru Este
Mai presus de neputinţa morţii;
Slavă LUI în locuri prea înalte
Şi pace între oameni pe pământ!
De bucuria Clipei să tresalte
Sufletul prin care Eşti şi Sunt!
Tu, Omule, de-aici şi de departe
Care cuvânţi şi cugeţi mai presus
De toate vietăţile din lume,
Să ne-mpăcăm. căci s-a născut IISUS.
Ne luminează Steaua înainte
Şi negurile nopţii se desfac,
Iar împreună, într-un glas fierbinte
Să colindăm colindele din Veac.
"O, ce Veste minunată
În Betleem ni se-arată,
Astăzi s-a născut
Cel făr-de-nceput,
Cum au spus prorocii,
Că la Betleem Maria
Săvârşind călătoria
Într-un mic sălaş
Din acel oraş
A născut pre Mesia,
Pe Fiul în al Său nume
Tatăl L-a trimis în lume
Să se nască şi să crească,
Să ne mântuiască!"

NOAPTEA DE AJUN

Azi-noapte m-am visat acasă
Şi se făcea un vis înalt,
Eram cu cei plecaţi la masă,
De pe tărâmul celălalt...
Veneau demult şi de departe,
Flămânzi, ca gândurile mele,
Bucate-aveam pe săturate,
Dar nimeni nu gusta din ele!
Doar amirosul de sarmale
Se ridica spre cer domol,
Ca negurile de pe vale,
Din Valea mea de Sohodol...
Azi-noapte m-am visat acasă,
Era în noaptea de Ajun,
Cea dintre toate mai frumoasă
Şi-l aşteptam pe Moş Crăciun;
Dar n-a venit! Spre dimineaţă
Ei au plecat în calea lui
Şi m-am trezit la el în braţe
Ca un copil al nimănui...
Mi-e mâna de cuvinte arsă,
Poemul meu e numai scrum,
Azi-noapte m-am visat acasă
Şi poate mă visez şi-acum...

DUMINICĂTURI

Mă ia somnul...
Unde
Mă duce?

***

Pleoapele mele,
Tot mai
Grele
De
Tine...

***

Ninge
Şi nu te mai
Văd...

***
M-am visat azi-noapte
Zburând-
Cred
Că nu e
Pentru prima
Dată.
Cine ştie,
Poate
Nici pentru
Ultima...

***

Singur-
Şi totuşi cineva
Stă
De vorbă
Cu
Mine-
Ispitindu-mă...

***

Lasă-mă, să te strig
Pe nume-
P O E Z I E!
Poezia mea,
Nescrisă
Încă...

***

Luna se uită
Din vişin
La
Mine,
Precum
Fata aceea
Din
Copilărie...

***

Azi e Duminică-
Duminică-mi
Sufletul...

MOŞ GERILĂ

Moş Gerilă, Moş Gerilă,
tu te-ai dus,
dus să rămâi,
nu ţi-a fost de mine
milă
cu minciuna
căpătâi...
Te ştiam
sub barba sură
cine eşti, ce gânduri porţi,
Moşul, Cel
Adevăratul, rătăcind pe alte hărţi...
Maica mea,
cu vorba-i plânsă
îmi şoptea de Moş Crăciun,
mi-ai minţit Copilăria,
Moş Gerilă,
Moş nebun...
Eu te iert,
dar nu te iartă cel Copil
plângând la poartă
cu colindul căpătâi-
Moş nebun
dus să rămâi...

F E M E I E...

20/21 Decembrie 2008

Pentru că Eşti
Şi pentrucă Suntem
Minunea Fără margini
Din cuvânt,
Aş vrea să-ţi Scriu
Cel mai Frumos
Poem
Din câte au Fost scrise
Pe pământ!
Singurătatea Mea
Fără de care
N-aş fi
Aici
Nici umbră,
Nici scânteie,
Răspuns la toate,
Veşnică-ntrebare,
Numele tău
Dumnezeiesc-
FEMEIE!
Oriunde gândul,
Pasul mi-l va duce,
Eşti peste tot
Şi Veghea
Dar şi Visul,
„Iată fiul tău!”
Rostea pe cruce,
Pe Crucea dintre noi,
Trimisul.
Lacrimile acestea
Îmi aprind
Auzul şi Vederea
Din cuvânt-
Aş vrea să-ţi scriu
Cel mai frumos
Colind,
Din câte-au fost
Vreodată
Pe pământ...

Văd Aerul...

Şi iarăşi despre aer
Vreau să spun,
Am început
Să-l văd
Şi
Mă-nfioară
Vederea
Lui-
Vai, domnule Nicoară,
Dumneata
Ai devenit
Nebun!
Iertate-mi fie
Gândurile
Mele,
Spovedite-aici
Sub patrafir-
Văd aerul
Pe care îl respir,
Cel
Plin de sine
Şi de toate
Cele!
Pân’ o să plec din lume
Înapoi
Această boală
Singura să-mi fie,
Vreau să rămân
Nebun
În Poezie-
Văd Aerul,
O să-l vedeţi
Şi voi!...

ASTĂZI...

Astăzi
Nu am scris
Nici un cuvânt,
Mâinile
Parcă mi-au fost legate
Şi-acum
La uşa sufletului
Meu
Târziu se-aude
Cineva
Cum bate...
Şi dacă
Mă voi duce
Să-i
Deschid-
(Numai furi acolo
Să nu fie!)
Tu, în zori
Să nu spui nimănui
De plecarea
Mea
În POEZIE...

Decembrie 1784, până azi...

Duhul tău azi-noapte s-a întors Acasă,
Fulguia pe Munte cu tăceri târzii,
Gândul, încă tânăr, te-aştepta la masă
Dinspre două veacuri de melancolii.

Casa ta cioplită dintr-un ochi de stea
Descântat spre seară de un fluier sfânt,
Moţii să te ştie pururea în ea,
Să le lumineze drumul pe pământ.

Bântuie colinde sus pe Fericet
Şi-a colaci miroase aburind sub grindă,
Peste pragul roţii să păşiţi încet,
Oboseala vârstei să nu-l mai cuprindă...

Nu-i căutaţi urme pe zăpadă, nu-s
Dacă nu ştiţi calea înspre el anume,
Tu de bună seamă ai venit pe sus,
Când în lanţuri grele ai plecat din lume

Duhul tău azi-noapte s-a întors Acasă
Şi era în noaptea albă de Crăciun,
Ca un prunc, cu traista doldora de daruri,
Tu, Colindătorul graiului străbun.

AUD COLINZI...

16-17 Dec. 2008

Aud colinzi, dar nimeni nu le cântă,
Ele îmi vin de sus, de undeva,
Precum în Noaptea, tainică şi sfântă,
La Bethleem, când Pruncul se năştea!

Şi arde-o bucurie ne-nţeleasă
Prin Gândul meu, prin totul care sunt,
Un fel de dor, din Dorul de acasă,
Acasa mea zidită în Cuvânt.

De unde-i vine cântecul viorii,
Când trece peste corzi arcuşul ei?
Aud colinzi şi mă cuprind fiorii-
Înfiorarea asta, Doamne, ce-i?

CUVINTELE...

De unde-mi vin cuvintele acum

Nici mâna mea, nici gândul meu nu ştie,

Eu sunt şi sunt poetul care scrie

Pentru vremea când va fi postum...

Că nu e timp aici, nici loc anume,

În Staul e din ce în ce mai frig-

Vă ştiu pe fiecare după nume

Când în singurătatea mea vă strig!

Cain şi Abel sunt la sfadă iar,

Împacă-i, Doamne, pentru veşnicie-

Dă-le lor şi nouă-n Calendar

Sărbătoarea ce va fi să fie...

Ce vuiet înfioară trupul meu!

Hârtia doare albă în lumină-

Eu sunt Poetul şi voi fi mereu

Pentru tăcerea care o să vină...

Când Viaţa asta-i flacără şi scrum,

Aurul topit în Poezie -

De unde-mi vin cuvintele acum

Nici mâna mea, nici gândul meu nu ştie...

13/14 Decembrie 2008

Am adormit
Gândindu-mă la tine
Ca un pescar,
Răpus
De
Somnul
Său,
Şi nici acum
Nu ştiu
De-mi pare
Bine-
De n-aş fi adormit
Era
Mai rău?...
Taci,
Nu-mi răspunde,
Trupul tău
De nori
S-a cuibărit
Flămând
În ochii
Mei
Şi dac’o fi
Să mă trezesc

În zori
Voi mai vedea
Ce

Am văzut
Cu ei?...

E TOT...

E tot mai lungă noaptea
Şi ziua
Tot mai mică,
E tot mai scurtă clipa,

Vecia
Tot mai lungă,
Iubito,

Vremea noastră,
Ca sarea,
Nu se strică,
Dar ştiu,
Că niciodată
Aici
N-o să ne-ajungă…
Ne fie întru toate
De-a pururi
Împăcarea
Acestor paranteze
În care
Suntem
Noi,
De unde eşti
În lume
Ucide-mi depărtarea
Şi dă-mi,
Măcar o Clipă,
Vecia
Înapoi…

EU TE PORT ÎN SUFLET POEZIE...

Eu te port în suflet,
POEZIE,
Precum îşi poartă
Maica
Pruncul
Sfânt!
Mâna mea aşteaptă
Să
Te
Scrie-
Doamne,
Dă-i răbdare
Şi
Cuvânt!
De când te ştiu
Că mi-ai fost
Dată mie,
Nicicând mândrie
N-am avut,
Deşartă-
Eu te port în suflet
POEZIE,
Ori tu eşti
Sufletul
Care mă poartă?...

VINĂ...

Vai,
Cum e fiinţa
Asta,
Păcătoasă,
Aşa a fost
De la-nceputul ei...
Mă uit la tine
Şi
Te văd frumoasă-
Ce vină
Poartă
Oare
Ochii mei?...

OCHII MAICII DOMNULUI...

Azi-noapte în vis
Am văzut
Ochii
Maicii...
Doamne,
Ce, ve-Denie!
Nici acum,
De după
Trezie,
Nu ştiu
Cine era Pruncul
Acela
Ce mă privea ţintă
În ochi,
Din ochii
Ei
De Maică,
Dojenindu-mi
Lumina...

CÂND VIN COLINDĂTORII...

Atunci când vin colindătorii, cu zvonul îngeresc pe buze, sufletul nostru se umple de Lumină, de lumina unei copilării după care mereu şi pentru totdeauna ni se face Dor.
Câtă vreme, încă, mai sunt colindători, timpul ne aparţine nouă, timpul şi pacea lăuntrică- semn al împăcării cu tine şi cu semenul tău.
Cine dintre părinţi nu se bucură de naşterea unui prunc?
Cum să nu te bucuri atunci de naşterea Copilului minune, a Celui Unic, a Celui Sfânt, a Celui Adevărat!
Copilul cel mai presus de firea pământească- Pruncul Iisus!
Sufletul nostru se face altar, iar gândurile noastre- rugăciune, când rugăciunea este puntea dintre cer şi pământ, Aerul acesta dumnezeiesc pe care-l respirăm şi căruia îi rămânem datori.
Astăzi este Sărbătoare şi aşa să rămână pentru toate veacurile, acum, când lumea întreagă are atâta nevoie de ea!
Atunci când vin colindătorii supărările pleacă, se duc precum norii şi se arată Soarele, nepărtinitorul, soarele cel veşnic şi drept.

SI M-AU NUMIT PARINTII NICOLAE...

"Nu vă adunaţi comori pe pământ..."

Şi m-au numit părinţii
NICOLAE
să fiu om bun
şi-n toate
iertător,
la timp de secetă
precum
un nor
aducător de umbră
şi de ploaie
Şi n-am uitat asemenea
să fiu
cât mi-am purtat
prin lumea
asta
huma-
M-am risipit mereu
de când
mă ştiu,
de-aceea sunt aşa puţin
acuma!
Voi în zadar
după comori săpaţi,
averi nu am
aici,
e gol pământul,
fraţii mei
să nu vă întristaţi-
grija mea dintâi
a fost
Cuvântul.
Nici molia nu-l scurmă,
nici furii,
nici rugina,
Cuvântul este ochiul
şi Ochiul
e
Lumina.

ARTUR SILVESTRI (1953-2008)

O lacrima pe altarul de piatra sarata...

Nu l-am cunoscut personal pe omul si scriitorul Artur Silvestri. Din scrisul Domniei sale mi se parea a fi un om trecut de 75 de ani, apreciindu-i inteligenta feroce si aplecarea atenta asupra tuturor lucrurilor si fiintelor din jurul sau.
Cand am aflat de varsta sa reala am simtit prin trupul meu infiorat un fel de vina legitima- maestru e mai tanar ca mine cu doi ani?!
Niciodata nu ma voi putea obliga sa cred si sa inteleg acest adevar!
55 de ani!
E mult, e putin?!
Scriam odata Iancului, la un ceas aniversar al meu, cu sufletul pe genunchi, acesta scrisoare:
Iancule, iarta-ma ca sunt
In Viata
Mai batran decat tine
Acum!
Am trecut peste Varsta
Pe care-o avea
Trupul tau,
Umbra lui
Ratacita pe drum...
...................................
Iancule, iarta-ma ca sunt
Mai batran dacat tine
Si totusi
Ma simt
Atat de pruncut
In fata durerilor Tale,
Divine...
Artur Silvestri implinise o varsta bine-meritata, castigata cinstit cu sudoarea fetii sale si a sufletului sau!
Varsta copacului
O stim
Numarandu-i cu fierastraul
Cercurile-
Varsta Omului,
Cea adevarata,
Numai
Dupa faptele
Sale!
Personalitate cu o activitate enciclopedica, evidentiata de unii, contestata de altii, Artur Silvestri ramane un nume, cu luminile si umbrele sale inerente!
DUMNEZEU sa-i odihnesca truda anilor sai!

E Ziua Ta, ROMANIE...

30 Nov./01 Dec. 2008
E Ziua ta, Romanie!
Si ce-i daca?
Vor spune unii,
Cum au spus
mereu,
Cu desarta,
Straina manie-
Gradina
A Maicii Domnului
Meu!
E Ziua ta, Romanie
Si ce-i daca?
Steaguri la case
Is tot mai
Putine-
"Desteapta-te
Tu, care dormi"
Precum
Sabia-n teaca,
Desteapta-te,
Frate de-o mama-
Romane!
La Alba Iulia a liturghie
Bat clopotele
Si a Sarbatoare-
E Ziua Ta, ROMANIE!
Nu
E o zi
Oarecare...