LUCIAN BLAGA (9 mai 1895- 6 mai 1961)

ÎN MAREA TRECERE...
Poet, dramaturg, filosof,...bibliotecar, Lucian Blaga- cel "mut ca o lebădă în patria sa..."
Numele lui, adeseori rostit pe şoptite, el, mortul acela de-atunci , de la morga unui spital, cu mâna dreaptă întinsă spre Cer, cu cioclii din jur îndreptându-i sensul oaselor şi al spuselor sale...
Lucian Blaga rămâne pentru neamul acesta şi pentru limba română, una dintre tâmplele înfrigurate ale existenţei sale!
În Lancrămul naşterii şi al re-naşterii lui, acolo, lângâ Râpa cea Roşie, nu departe de răzorul sub care se aude veşnic murmurând Izvorul veşniciei sale, în fiecare an, în luna Mai, se face Sărbătoare!
Acolo, în pridvorul luminat al Dorului său, unde filosoful Constantin Noica, istoricul Vasile Netea şi alţi români de bună şi dreaptă credinţă, asemenea lor, rosteau cuvinte de întemeiere, sub cupola unui timp ostil mereu, acolo, lângă Statuia de bronz a Maestrului, cea târâtă în lanţuri, abandonată la periferia neputinţei noastre, în Mai sătenii lui şi toţi oamenii de bine ai acestei Patrii de pământ şi de Cer, îşi mai aduc aminte de el.
Mi-a fost dat, în desele mele peregrinări la mormântul Poetului şi-n jurul Casei lui, care nu era atunci Acasa Poetului, încă de la prima ediţie a Festivalului de Poezie care îi poartă numele,( mai 1981) să stau de vorbă cu oamenii locului şi nu numai.
Prof. academician Titus Furdui, cercetător ştiinţific la Biblioteca Academiei din Cluj-Napoca, cel care a copiat olograf o parte importantă din manuscrisele Poetului, ţinea să îmi spună, ca pe un testament, mereu repetat: "Te rog, nu uita, Nicule, o singură virgulă poate determina existenţa unui om.
În poemul Autoportret al Poetului Lucian Blaga acesta e sensul adevărat al versurilor sale-"Lucian Blaga e mut ca o lebădă/ În patria sa/, zăpada făpturii ţine loc de cuvânt", şi nicidecum -" Lucian Blaga e mut ca o lebădă,/ În patria sa/ zăpada făpturii ţine loc de cuvânt."

DA, LUCIAN BLAGA A FOST MUT CA O LEBĂDĂ ÎN PATRIA SA!

Linişte! Poetul din Lancrăm vorbeşte:

"Eu nu strivesc
corola de minuni a lumii..."
"Daţi-mi un trup,
voi, munţilor..."
"Pământule, dă-mi aripi:
săgeată vreau să fiu să spintec
nemărginirea..."

DOR DE LANCRĂM...

Mi-e Dor de Lancrăm, ah! Ce dulce chin!
Un gând înalt pe tâmple mă apasă,
Mi-e Dor de Lancrăm, cum mi-e Dor de casă,
Acasa Lui la care mă închin...

"Sunt obosit ca drumul" şi bolnav
De-atâta sete netradusă-n zbor,
Se-aude clar izvorul sub răzor
Psalmodiind acelaşi cântec grav.

Sufletul meu se mistuie pe ruguri,
Precum sămânţa ce visează glodul,
Acum, când "pomii au dureri de muguri"
În floarea care îşi aşteaptă rodul.

Mi-e Dor de Lancrăm, ah! Ce dulce chin!
Oriunde-aş fi, din orice timp anume,
Mi-e Dor de Lancrăm şi-nspre Lancrăm vin
Cum vine numele înspre prenume...


LUCIAN BLAGA

Sunt
la tine Acasă
şi tac-
ce linişte-adâncă
de Veac!
Lebăda din mine
îşi aduce
aminte...
Des-cântecul ei
mă întârzie
încă,
Aici
în Lancrămul
dintre
cuvinte...
Sunt la tine
Acasă-
Doamne,
oare
cine
mă minte?...

LUNĂ MAI...

Lună mai,
lună mai,
du-ce-m-ai,
du-ce-m-ai?
Te aud,
şi m-aud-
verde crud,
verde crud...
Cântec mut...
cântec mut,
nu mă mut,
nu mă mut...