miercuri, iulie 08, 2009

SE DUC ŞI EI...

07/08 iulie 2009.
Şi megastarurile mor
Şi împăraţii lumii, Doamne,
Rămân în urma tuturor
Aceleaşi primăveri şi toamne...

Se duc şi ei în Veşnicie,
Flămânzi şi goi ca la-nceput
Şi nu iau nicio bogăţie
În casa din argint sau lut...

Trei zile viscoleşte ceaţa
Prin sufletele celor mulţi,
Ce se ridică dimineaţa
Din Valea Plângerii spre Munţi...

Şi vin apoi, ca din vedenii,
Cât nu e rece spuza humii,
Tot fel de fel de rubedenii,
Din toate marginile lumii

Şi într-o nesfârşită ceartă,
De jos ce sunt şi până sus,
Ei nu ştiu cum şi cui să-mpartă
Averea celui ce s-a dus...
............................

Toţi deopotrivă, mari sau mici,
Nu suntem pe pământ eterni
Şi-n urmă ne rămân aici
Aceleaşi primăveri şi ierni...

Niciun comentariu: