luni, iulie 20, 2009

MĂ SIMT ATÂT DE SINGUR UNEORI...

Cărpiniş, mâine, 21 iulie 2009.
Mă simt atât de singur uneori,
Ca un erou învins după răscoală,
Precum pescarul obosit în zori
De toată noaptea prinsă-n mreaja goală...

Şi tu eşti prea departe, să te strig
Nu ai loc şi nici răbdare încă,
Prin Munţii mei acum e-atâta frig
Şi vulturul e pironit pe stâncă...

Mă duc acolo înspre ei tăcut,
Cu Dorul cel mai aprig în picioare,
Mă duc spre tine,Cărpiniş durut,
Să-ţi fiu şi eu părtaş la-nmormântare...

Vai, trebuia să vin mai de demult!
Dar nu e timp în Viaţă niciodată,
Să nu m-asculţi, ci eu să te ascult-
Mă iartă dar, plecatule, mă iartă...

Niciun comentariu: