marți, august 18, 2009

CLIPA...



18 august 2009.


E Clipa dintre noi tot mai sărată,
În zborul din cocori tot mai târziu,
Nu mă-ntreba de ce sunt supărată,
Nici eu răspunsul, încă, nu îl ştiu...


Aşa mi-ai spus aseară şi-ai plecat,
În cerul tău amirosea a toamnă,
Acum, când scriu, şi eu sunt supărat,
Cât de curând o să îmi treacă, doamnă


Gloria de-o clipă şi năpasta,
Seceta din gânduri şi din ploi,
Toate vin şi trec în lumea asta-
Din ea odată vom pleca şi noi...

Niciun comentariu: