13 august 2009, spre seară…
E-atât de minunată a ta alcătuire,
O alta pe măsură în lumea asta nu-i!
„A pus în tine Domnul nemargini de gândire”,
Nemargini de blândeţe din bunătatea Lui...
Mă uit cu resemnare în ochii tăi adânci
Şi simt cum mă cuprinde un ne-nţeles fior,
Sunt cei în care Cerul se oglindea atunci,
Ori alta e, străină acum lumina lor?
Mă uit cu-nfrigurare la vorba ta ciudată,
Neologisme oarbe ce nu le înţeleg,
Cât ţi-a rămas cuvântul din ce era odată,
Tu cât mai eşti în lume din Marele Întreg?
Fratele meu, şi totuşi, nu-i nimenea ca tine,
Tu, OMULE, în toate Aici e gândul tău,
Nicicând de tine însuţi să nu-ţi fie ruşine,
De numele tău biblic să nu îţi pară rău...
De mii de ani te-asemeni la chip cu Dumnezeu,
Dacă mai porţi în cuget şi-acum aceeaşi vină,
Păcatul, cel adamic, să nu îţi pară greu-
E-atât de minunată Făptura ta divină!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu