marți, noiembrie 17, 2009

Tot mai puţin se scrie...

16 Noiembrie 2009.

Tot mai puţin se scrie şi mai rar
Despre Cultură şi de alte resturi,
E plină presa ca un furnicar
De crime, de violuri şi incesturi...

Dacă sunt, să fie, treaba lor,
Au alte spaţii care să le umple,
Vor spune unii, eşti conservator
Şi porţi mereu melancolii sub tâmple...

Trec ambulanţii vânzători de cele
Spuse aici pe pagina întâi,
Şcolarii au ce învăţa din ele-
Mi-e sufletul amar ca un lămâi...

De-atâta libertate muţi şi orbi,
Contemporani cu boala şi cu frigul,
Acum, ca niciodată, suntem robi,
Ne urmăreşte peste tot câştigul!

Iertaţi-mi supărarea mea de... ziar,
E trecătoare, ca un zbor pe pistă-
Tot mai puţin se scrie şi mai rar
Despre Cultura care mai există...

Niciun comentariu: