ARGINŢII...

31 Decembrie 1784/ 1 Ianuarie 1875...

Se-aud spre Bălgrad paşi gemând pe drum,
Printre păduri, cu lanţurile grele,
E HORIA, el „Rex Valachorum”,
Purtând pe cap cununa de nuiele...

În stânga lui e fratele Cloşcuţ
Şi-o inimă cu amăgiri deşarte,
Zăpada cade putredă pe Munţi
Ca un giulgiu mirosind a moarte...

E Anul Nou şi zvonuri de colindă
În şerpi de dor prin sânge-i se desfac,
Colaci de lacrimi aburind sub grindă,
Departe, sus în Crângul din Albac.

Un fierăstrău îl fulgeră cu dinţii,
Ştia demult ce chinuri o să-ndure,
Nu moarte-l înspăimântă, ci arginţii
Vânzării lui, acolo în pădure...