POEZIA

Duminică, 31 Oct. 2010, în zori…

Niciun balsam în lume ca Poezia nu-i!
Când e mâhnit poetul şi veşnicia-l doare,
Ştergându-i de pe frunte broboana de sudoare
Ea stă mereu de veghe la supărarea lui...

Eu am văzut cu ochii minunea asta vie
Şi am simţit cu duhul acest cuvânt divin,
Aşa cum simte pâinea când e muiată-n vin,
Ori clopotul ce bate înalt a liturghie...

Atunci când ea mă strigă îndrăgostit pe nume,
Ca să îi pot răspunde, doar linişte vă cer
Şi mă-nfioară gândul de jos şi până-n Cer,
Iar trupul mi se umple de bucurii antume...

Nimic mai sfânt în lume ca Poezia nu-i!
Când e bolnav poetul e lacrimă şi doare,
Ştergându-i de pe suflet povara de sudoare
Ea stă mereu alături de suferinţa lui...