duminică, decembrie 19, 2010

LA CINA CUVÂNTULUI...

Duminică, 19 Dec. 2010, spre seară...

Sunt cel din urmă invitat la cină
Să mă în-frupt din lacrima rămasă,
Toţi musafirii au plecat Acasă,
Doar umbra lor mai stăruie-n lumină...

Nu e târziu şi e deschisă uşa,
Nu-i târziu atunci când ştii ce vrei,
I-am lăsat zilei treburile ei
Şi focului să-şi mântuie cenuşa...

Eu am venit cu bucurii ne-scrise
La cina asta, ştiu că e săracă,
Aici nu-i nici un prieten şi ce-i dacă,
Ei îşi pe-trec prin părţi mai interzise...

Sunt cel din urmă invitat la cină,
Nu-i cea de taină, gazda mea aleasă
Devreme să mă duc ea nu mă lasă
Până mai sunt bucate în lumină...


Un comentariu:

Sorin M. spunea...

"Sunt cel din urmă invitat la cină
Să mă în-frupt din lacrima rămasă,
Toţi musafirii au plecat Acasă,
Doar umbra lor mai stăruie-n lumină..."

Cat adevar si cat de mult ma regasesc in aceste versuri. Multumesc!

Recitindu-le din nou mi-am amintit de un cuvant al Monahul Neofit: “Uită-te în jurul tău şi cântăreşte ceea ce vezi, dar nu te grăbii, chiar dacă va trebui să “ratezi” o zi de distracţie...... Prea mulţi dintre noi am zidit câte un dumnezeu pe care îl purtăm cu noi oriunde mergem. Un fals dumnezeu care este gata să ne ierte tot ce facem, căruia nu trebuie să te rogi niciodată, care nu-ţi cere să posteşti, care îţi acceptă cu stoicism toate patimile şi toate mizeriile tale....”

Multumesc inca o data de aceasta aducere aminte, de aceasta invitatie la cina!