5 Octombrie 2011, în zori...
Când fierbe mustul
cine să-i învingă
bucuria limpezită-n vin?
Atunci când scriu
tu lasă-mi să te ningă
cuvintele venite din senin...
E Toamna mea
din care plec şi vin,
ca frunzele
pe ramurile goale,
aici să-mi fie
ultimul suspin
lângă surâsul primăverii tale...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Cu deosebita apreciere a acestor versuri, un omagiu al toamnei mele:
Veșmânt de toamnă
mi-e toamnă-n brâu, pe umeri iar prin plete
răzbesc atâtea cârduri de cocoare,
pe poale frunze-mi curg, îmbujorate, desuete
parcă voind să mai desfete
genunchiul gol
și-abia apoi să se coboare,
să fie țol
călcat de nepăsare
mi-e toamnă în ciorchinii de sub pleoape,
rotunzi și grei de-atâta lăcrămare,
vin viespi din seva lor să se adape
iar coaja vânătă, cărnoasă, stă să crape
ciorchinii mei se-adună în ciubare
și îi frământă în picioare,
atâtea gânduri călătoare
m-am întomnit pe frunte,
pe-adâncul din căprui,
pe umerii ce încă vor să poarte
eșarfe colorate cu miresme de gutui
și pălăria pai uitată-n cui,
mănușile din plasă croșetată
și bluza-aceea dantelată
ce am purtat-o-atunci, odată,
îți amintești?
la ziua nu-știu-cui
Trimiteți un comentariu