Sunt obosit ca râul...

-Început de colind-
14 Decembrie 2011, spre seară...

Sunt obosit ca râul
când se revarsă-n mare
şi-aşa mi-e dor de tine
ca focului de vânt,
să nu întrebi vreodată
din vârstă ce mă doare,
ci vindecă-i tăcerea
rămasă în cuvânt.
În ochii tăi din care
lumina mă învinge,
aşterne-mă uitării
şi-acolo să rămân,
în seara asta blândă
cu lerui ler mă ninge
şi-n mâine dimineaţă
să mă adormi la sân.
Curând se naşte Pruncul,
cel mai presus de moarte,
şi Maica Lui din ceruri
odihnă-n veci nu are...
mă fure, dar, Colindul
şi ducă-mă departe-,
sunt obosit ca râul
când se revarsă-n Mare...