duminică, mai 06, 2012

Apostolul...


Duminică, 6 Mai 2012

Ce văd eu, la alții poate nu le place,
Vinovați să fie ochii mei de-acum?
Tu te uiți la mine cu atâta pace,
Poezie sfântă, și îmi văd de drum

Precum în grădină vița cea de vie
Când își coace rodul toamna pe araci,
Îți ascult porunca dată din pruncie,
Spune-i „bună ziua” vântului și taci;

Omul cât respiră uită și învață,
Fiecare-și poartă amintirea lui,
Ce nu-ți place ție nu jigni în viață,
Fără frumusețe nici urâtul nu-i!

Să privești lumina nu-i așa de greu,
Ce văd eu și alții mâine or să vadă,
Azi e prea devreme și nu-i timpul meu
Cu vremelnicia să mă iau la sfadă...

Niciun comentariu: