luni, decembrie 29, 2014

Dumnezeul meu e și al tău...


Duminică, 28 Decembrie 2014
Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt
și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod
are să caute Pruncul ca să-l ucidă.”
Ev. Matei 2, 13

Pe același neclintit mișel
Îl aud și astăzi cum grăiește:
Eu cred în Moș Gerilă, spune el,
Fecioara, Pruncul, totul e-o poveste


Și înjură până dincolo de nori,
Nu știu de unde îmi tot iese-n cale
De-mi tulbură fântâna deseori
Duminica și-n sărbători legale!

Dar sufletul meu tace și-l ascultă,
Când toate au și capăt pe pământ,
Să-mi dea tărie și răbdare multă
Cel ce m-a pus de veghe în cuvânt!

Așa mă rog și parcă el m-aude
Uitându-se cu jind în ochii mei,
Cine-i dumnezeul tău? răspunde,
În lume sunt atâția dumnezei?

De credința mea nu-ți pară rău
Chiar dacă mi-ar fi oarbă și deșartă,
Dar Dumnezeul meu e și al tău,
El și acum când îl înjuri, te iartă...


Niciun comentariu: