duminică, ianuarie 25, 2015

Adam și Eva...


21 Ianuarie 2015

Iubește-mă încet și cu răbdare,
Iubește-mă așa cum sunt, fecioară,
Cu dragostea dintâi, mistuitoare,
Gândul tău nicicând să nu mă doară

Și mai presus, iubește-mă cuminte,
Să nu se surpe-n mine niciun hău
Atunci când taci, ai grijă de cuvinte,
De clipa asta să nu-ți pară rău!

Mă dărui ție, niciodată darul
Să nu se risipească în păcat,
Sufletul meu, tu îi cunoști hotarul,
Lasă-mi-l cu trupul împăcat;

Sufletul tău? cu el mă joc acum
Și joaca mea nu are nicio vină,
Suntem doar noi și șarpele pe drum
Se-aude cum tot sâsâie-n lumină...

Niciun comentariu: