vineri, ianuarie 02, 2015

Poetul nu vă minte niciodată...


Vineri, 2 Ianuarie 2015
Cât adevăr grăiește poetul!”

Să nu vă fie zarea tulburată
Și cerul de deasupra, nici în vis,
Poetul nu vă minte niciodată,
S-aveți nădejde în cuvântul scris!

Credința lui nicicând nu dă în scapăt,
De-l tulbură atâtea erezii-
Citiți-i dar, atenți până la capăt
Poemul cel din fiecare zi!

El zilnic e în mijlocul văpăii,
Chiar dacă-i trageți numele pe roată
Precum l-au tras pe celălalt călăii-,
Poetul nu vă minte niciodată!

Niciun comentariu: