12
Ianuarie 2015
Iar m-a „necăjit” o viespe-n drum
Și-acum când scriu îmi bâzâie-n urechi,
Că versul meu miroase a parfum
Și parfumu-i demodat și vechi;
Tiparele acestea, reci și terne,
Demult sunt piese triste de muzeu,
Nici rimele de-aici nu sunt moderne,
Mi-a spus cu cine mă aseamăn eu,
De unde vine slova mea străbună,
Sărmana viespe, cât venin ascunde!
Ce înseamnă astăzi „poezie bună”,
Pe urmă a zburat spre nu-știu-unde...
Și m-a lăsat neînțepat în pace,
De bună seamă că avea un țel,
De mic știam că viespii nu îi place
Mirosul de parfum de orice fel...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu