Tu și Poezia...

2 Februarie 2015

Poezia, precum somnul,

nu știi niciodată

când vine...

Copil fiind, îmi plăcea mereu

să stau la pândă,

cu gândul că odată

voi da cu ochii

de ea,

până când într-o zi

am dat cu ochii

de tine.

Nu am uitat cuvintele,

șoptite atunci-

eu sunt poezia ta!

Credeam că Poezia

e un bun comun,

așa cum e

aerul,

apa, focul...

Nici tu nu ai uitat

cuvintele mele-

eu sunt

poetul tău!

Și între noi s-a cuibărit

atâta lumină!

De fiecare dată când scriu

mă simt cotropit

de ea!

Nici acum

nu-i cunosc adevărul,

după atâtea poeme,

rostuite

împreună...