duminică, iulie 12, 2015

Războiul...


3 Iulie 2015

Războiul, războiul, ce cuvânt mișel!
Cine îmi spune să scriu despre el?
Ura lui nu mai încape în dicționare,
Pe pământ vrajba e tot mai mare,

La hotarele gândului pândește o pușcă,
Animalul din om cât de dureros mușcă!
Doamna aceea politică- vorbește de pace,
În trupul ei nud câtă mizerie zace!

Când spun „bună ziua”, ea mă înjură,
Să-i pună Dragostea lacăt pe gură,
Ea ne adună în găști și ne împarte,
După interese meschine, deșarte;

Războiul, războiul, ce cuvânt blestemat!
Să-i fie numele pe veci împușcat-
Poezia mi se umple de-o neliniște-adâncă
Și de lacrimile pruncilor, nenăscuți încă..





Niciun comentariu: