Dogoarea din cuvinte...

Vineri, 14 August 2015

De-o vreme „cineva” mă tot încearcă,

Suflete-al meu să nu te încovoi,

Stau moleșite gândurile parcă

Și aerul dă-n clocot între noi...

Izvoarele-n fântâni nu mai au glas,

Statuile pe socluri dormitează,

Doar singură, credința mi-a rămas

Și-așa o să-mi rămână-pururi trează!

Se ofilesc și florile-n grădină,

Iar strugurii în via arsă plâng

Și versul, cel nescris, nu se alină

Tot murmură sub umărul meu stâng...

Ca un copil, prea vinovat ce sunt,

Rogu-Te, din slava Ta, Părinte,

Trimite-n grabă ploaia pe pământ,

Să stâmpere dogoarea din cuvinte!