marți, ianuarie 05, 2016

Apa cea sfințită...

5 Ianuarie 2016
Ajunul Bobotezei

Ce sete sfântă sufletu-mi aprinde!
Gândul meu stă în genunchi și bea,
Apa cea sfințită nu se vinde,
Nu facă nimenea negoț cu ea!

Precum atunci, în fiecare an,
Cu pașii grei și plini de sănătate
Botezătorul vine spre Iordan,
Să vindece mulțimea de păcate

Și-n fața lui același blând Iisus
I se arată iarăși din lumină,
Un porumbel coboară lin de sus
Și aerul din împrejur suspină...

Ce sete sfântă gândul îmi aprinde!
Sufletul meu stă în genunchi și bea,
Apa cea sfințită nu se vinde,
Nu facă nimenea negoț cu ea!

Nicolae Nicoară-Horia

Niciun comentariu: