duminică, ianuarie 17, 2016

Nimeni n-a iubit ca tine...


16 Ianuarie 2016

Nimeni n-a iubit ca tine
Mai statornic și mai sfânt,
Mistuindu-te în viață
Pân' la ultimul cuvânt!

Pe pământul plin de ură
Ai divinizat femeia,
Amfora de dor în care
Dumnezeu a pus scânteia

Și bărbatului să-i fie
Pururea de adăpost,
Fără ea lumina piere,
Și nici noaptea n-are rost,

Fără ea zadarnic vântul
Geme între patru zări,
Nu există-apropiere,
Nu există depărtări...

Și acum robit de farmec
Stau alături și ascult-
O, rămâi, rămâi la mine,
Te iubesc atât de mult!”

Poezia ta, știu bine,
Plină-i de iubire, toată,
Nimeni n-a iubit ca tine,
Nici nu va iubi vreodată...

Nicolae Nicoară-Horia


Niciun comentariu: