11
Ianuarie 2016
Scumpa
mea, frumoasă Veronică,
Îmi
trimiți de unde ești scrisori,
Pe Cătălin
iubește-l fără frică,
Așa cum
l-ai iubit adeseori...
Eminul tău
din gând e tot departe,
Luceafărul
cel blând, nemuritor,
Pe tine
te-a cuprins „un dor de moarte,”
Eu
niciodată nu voi ști să mor!
Ți-e dor
de mine și ce dor pribeag!
Când mă
privești mirată la fereastră
Azi
celălalt și-acum te-așteaptă-n prag,
Floarea
mea, prea dureros de-albastră...
Nicolae
Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu